Toate definitiile

rătăcí (rătăcésc, rătăcít), vb. – 1. A pierde; a răzleți. – 2. A greși drumul, a se abate din cale. – 3. A înstrăina, a aliena. – 4. A hoinări, a vagabonda. Origine îndoielnică, dar probabil expresivă, cum o arată suf. -ci. Trebuie să țină de familia expresivă a lui răcan, cf. rătăcanie. Der. din lat. errātĭcus (Pușcariu 1450; REW 2905; Tiktin; Candrea) sau *errātĭcāre (Pușcariu, Dimin., 141) este neconvingătoare. – Der. rătăceală, s. f. (pierdere a drumului); rătăcitor, adj. (hoinar, pribeag).

RĂTĂCÍ, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A pierde drumul, a greși direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Din lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus).

RĂTĂCÍ vb. 1. a greşi, a încurca, a pierde. (A ~ poteca.) 2. a greşi, (înv.) a sminti. (A ~ drumul spre casă.) 3. a se pierde, (reg.) a se zăhătui, a se zărăsti. (S-a ~ în pădure.) 4. v. răzleţi. 5. v. pierde. 6. v. hoinări. 7. v. hoinări.

RĂTĂCÍ vb. v. aciua, cuibări, oploşi, pripăşi.

rătăcésc v. intr. (d. lat. erráticus, eratic, rătăcitor, de unde s´a făcut *ratec, rătăcesc). Perd [!] drumu: s´a dus pin [!] pădure și a rătăcit. Perd drumu și umblu căutîndu-l: Ulise a rătăcit doŭă zecĭ de anĭ pe mare. Colind, umblu mult pin [!] locurĭ depărtate: a rătăcit pin străinĭ, acest om a rătăcit pin toată lumea. V. tr. Perd drumu: copiiĭ aŭ rătăcit drumu. Perd pintre [!] alte locurĭ: mĭ-am rătăcit bagajele pin gară. Fig. Duc pe căĭ rele, înșel cu ideĭ false: demagogiĭ rătăcesc tinerimea. Întunec, turbur [!]: mizeria ĭ-a rătăcit mințile. V. refl. Mă perd pin mulțime (pin întuneric, pin pădure): copiiĭ s´aŭ rătăcit pin pădure. Mă perd depărtîndu-mă orĭ amestecîndu-mă cu alte lucrurĭ: copiiĭ s´aŭ rătăcit de părințiĭ lor pin mulțime, mi s´aŭ rătăcit scrisorile.

rătăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcésc, imperf. 3 sg. rătăceá; conj. prez. 3 să rătăceáscă