Toate definitiile

RÓBOTĂ s. f. 1. (În evul mediu) Obligație în muncă a iobagilor și jelerilor din Transilvania către stăpânul feudal; (mai târziu) muncă pe care o prestau (de câteva ori pe săptămână) țăranii săraci din țările române în folosul boierilor; clacă, boieresc. 2. Muncă, activitate neîntreruptă (și grea). [Acc. și: robótă. – Var.: (înv.) róbot s. n.] – Din sl. robota.

ROBÓTĂ s. v. clacă. (Ca formă a rentei feudale, ~ din Transilvania se numea „clacă“ în Ţara Românească şi „boieresc“ în Moldova.)

róbotă f., pl. e (vsl. bg. rabota, sîrb. rabota, robota, rus. rabóta, rut. pol. ceh. ro-, rudă cu germ. arbeit, muncă; ung. robot, rabot. V. horbotă). Trans. Clacă, corvadă, munca șerbuluĭ pe moșia boĭeruluĭ odinioară. Mold. Fam. Muncă. Rar (după pol.). Ferment, țaĭcă.

!róbotă/robótă (înv.) s. f., g.-d. art. róbotei/robótei

RÓBOTĂ s. f. 1. (În evul mediu) Obligație în muncă a iobagilor și jelerilor din Transilvania către stăpânul feudal; (mai târziu) muncă pe care o prestau (de câteva ori pe săptămână) țăranii săraci din țările române în folosul boierilor; clacă, boieresc. 2. Muncă, activitate neîntreruptă (și grea). [Acc. și: robótă. – Var.: (înv.) róbot s. n.] – Din sl. robota.

ROBÓTĂ s. v. clacă. (Ca formă a rentei feudale, ~ din Transilvania se numea „clacă“ în Ţara Românească şi „boieresc“ în Moldova.)

róbotă f., pl. e (vsl. bg. rabota, sîrb. rabota, robota, rus. rabóta, rut. pol. ceh. ro-, rudă cu germ. arbeit, muncă; ung. robot, rabot. V. horbotă). Trans. Clacă, corvadă, munca șerbuluĭ pe moșia boĭeruluĭ odinioară. Mold. Fam. Muncă. Rar (după pol.). Ferment, țaĭcă.