Toate definitiile
RIVÁL, -Ă, rivali, -e s. m. și f. Persoană care aspiră, în concurență directă cu alta, la aceeași situație, la același succes; concurent, potrivnic, adversar. ♦ Persoană care aspiră împreună cu alta la dragostea aceleiași persoane de sex opus. ♦ Persoană care are merite egale cu altă persoană sau este la fel de talentată; egal. ◊ Loc. adj., adv. Fără rival = cu care nu se poate măsura nimeni; fără pereche, fără asemănare, inegalabil. – Din fr. rival, lat. rivalis, germ. Rival.
RIVÁL s. 1. v. adversar. 2. v. concurent.
RIVÁL, -Ă s.m. și f. Cel care năzuiește, aspiră la aceleași funcții, avantaje, situații cu altul; concurent, potrivnic, adversar. ♦ Fără rival = fără seamăn, fără pereche; inegalabil. [< fr. rival, it. rivale, lat. rivalis].
RIVÁL, -Ă adj., s. m. f. (cel) care aspiră la aceleași funcții, avantaje, situații cu altul; concurent, potrivnic, adversar. ♦ fără ~ = fără seamăn; inegalabil. (< fr. rival, lat. rivalis, germ. Rival)
*rivál, -ă adj. (lat. rivalis, riveran care, ca să-șĭ ude grădina pin [!] canale, ĭa apă din acelașĭ rîŭ cu altu, și pin urmare, dacă cel de la deal ĭa prea multă apă, luĭ nu-ĭ ajunge, saŭ, dacă vine prea multă apă și e amenințat de inundare, el caută s´o´ndrepte spre grădina vecinuluĭ. De aci ura saŭ rivalitatea !). Concurent, competitor, care aspiră la ceĭa ce aspiră și altu și care nu poate fi de cît al unuĭa: Roma și Cartaginea [!] eraŭ rivale la domnia Mediteraneĭ. Subst. Ceĭ doĭ rivalĭ. V. emul.