Toate definitiile

RISIPÍ, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) destrăma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, scr. rasipati.

RISIPÍ vb. 1. v. împrăştia. 2. a (se) împrăştia, a (se) răspândi, a (se) răzleţi, (pop.) a (se) năsădi, (înv. şi reg.) a (se) sparge, a (se) spărgălui, (prin Olt. şi Ban.) a (se) sprânji, (înv.) a (se) scociorî, a (se) scodoli. (I s-a ~ întreaga turmă.) 3. a împrăştia, a spulbera, a vântura, (înv.) a spârcui. (A-i ~ pe duşmani în cele patru zări.) 4. a (se) destrăma, a (se) împrăştia, a (se) spulbera, (Olt.) a (se) vărzui, (înv.) a (se) răşchira, (pop. fig.) a (se) răzbuna. (După ploaie, norii s-au ~.) 5. a se împrăştia, a se ridica. (Ceaţa s-a ~.) 6. a dispărea, a pieri. (Noaptea s-a ~.) 7. a împrăştia, a spulbera, (pop.) a zburătăci. (Vântul ~ frunzele.) 8. v. răspândi. 9. a (se) împrăştia, a (se) răspândi, a (se) revărsa, a (se) vărsa. (Soarele ~ o căldură plăcută.) 10. a îndepărta, a spulbera. (I-a ~ toată temerea.) 11. v. cheltui. 12. v. irosi. 13. v. dărâma.

RISIPÍ vb. v. distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, zdrobi, zvânta.

A risipi ≠ a aduna, a economisi, a grămădi, a strânge

A se risipi ≠ a se grămădi

risipí (risipésc, risipít), vb. – 1. A dispersa, a împrăștia. – 2. A izgoni, a fugări. – 3. A cheltui, a toca. – 4. A face praf, a distruge. – 5. A irosi, a prăpădi. – Var. rîsipi, răsipi. Sl. rasypati (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 213; Conev 79). Der. risip, s. n. (înv., ruină); risipă, s. f. (ruină; stricăciune, desfacere; dezordine; prăpăd); risipitor, adj. (cheltuitor, distrugător). Din rom. provin ucr. prisipati (Bogaci), săs. rissipin.

risipésc și (est) rîsîpésc v. tr. (din maĭ vechĭu răsipesc, d. vsl. rasypati. V. nisip). Împrăștiĭ: vitele pășteaŭ risipite pe cîmp, oastea dușmănească fugea risipită. Cheltuĭesc fără socoteală: a risipi averea, apa. Vechĭ. Dărîm, nimicesc. V. refl. Dispar, per [!]: averea, familia s´a risipit. Vechĭ. Plîng de mă risipesc, izbucnesc în lacrămĭ. – În vest și siripésc. V. agreg.

risipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. risipésc, imperf. 3 sg. risipeá; conj. prez. 3 să risipeáscă