Toate definitiile
RIGÍD, -Ă, rigizi, -de, adj. 1. Care nu se deformează sub acțiunea forțelor exterioare. ♦ Care este lipsit de flexibilitate; țeapăn, neflexibil. 2. Fig. (Despre oameni) Care nu îngăduie abateri; dur, sever, neînduplecat, intransigent. ♦ (Despre expresia sau trăsăturile feței) Care trădează neînduplecare, asprime, severitate. – Din fr. rigide.
RIGÍD adj., adv. 1. adj. v. inflexibil. 2. adj. ţeapăn, (fig.) înţepenit. (O îmbinare ~.) 3. adj. v. nemişcat. 4. adj. imobil, înţepenit, static, (livr.) hieratic. (Atitudine ~.) 5. adj. v. ţeapăn. 6. adv. v. ţeapăn. 7. adj. dogmatic, mecanic, schematic, simplist. (O concepţie ~.) 8. adj. (fig.) scorţos, scrobit. (Nişte critici ~.)
Rigid ≠ elastic, flexibil, mlădios, suplu
RIGÍD, -Ă adj. 1. Neflexibil, țeapăn. ♦ Care rezistă, nu se frânge. ♦ Care nu se deformează sub acțiunea forțelor exterioare. ♦ (Tehn.; despre piese, legături) Care este fix, imobil; fixat, întărit, legat strâns. 2. (Fig.) Care nu îngăduie abateri; sever, aspru, neînduplecat. [< fr. rigide, cf. lat. rigidus].
RIGÍD, -Ă adj. 1. (despre corpuri) care nu se deformează sub acțiunea forțelor exterioare; lipsit de flexibilitate; țeapăn. ◊ (tehn.; despre piese, legături) fix, imobil. 2. (fig.) care nu admite abateri; sever, neînduplecat, intransigent. (< fr. rigide, lat. rigidus)
*rígid, -ă adj. (lat. rigidus). Țeapăn, care nu se îndoaĭe: un drug rígid, cadavrele devin rigide. Fig. Bățos, țeapăn, fără elevanță: stil rigid. Inflexibil, sever, neînduplecat: virtutea rigidă a luĭ Catone. Adv. A scrie rigid. – Fals -íd (după fr.).