Toate definitiile

REVERÉNȚĂ, reverențe, s. f. 1. Salut ceremonios care se execută prin înclinarea bustului și îndoirea genunchilor; închinăciune; plecăciune în semn de respect; temenea. 2. Respect, venerație, considerație, stimă. ◊ Pronume de reverență (sau de politețe) = pronume personal de persoana a 2-a și a 3-a, întrebuințat în semn de respect față de persoana căreia ne adresăm sau despre care vorbim. – Din fr. révérence, lat. reverentia.

REVERÉNŢĂ s. compliment, închinăciune, mătanie, plecăciune, ploconeală, temenea, (reg.) plocon, (înv.) plecare, (turcism înv.) talâm, (fam. rar) selamlâc. (I-a făcut o ~ adâncă.)

REVERÉNŢĂ s. v. apreciere, atenţie, cinste, cinstire, consideraţie, cuviinţă, decenţă, onoare, politeţe, preţuire, respect, stimă, trecere, vază.

REVERÉNȚĂ s.f. 1. (Rar) Plecăciune, salut în semn de respect, de venerație; temenea. 2. Respect, venerație, stimă. ♦ Pronume de reverență = pronume de politețe. [Cf. lat. reverantia, fr. révérence].

REVERÉNȚĂ s. f. 1. plecăciune, salut în semn de respect, de venerație. 2. respect, considerație, stimă. ◊ pronume de ~ = pronume de politețe. (< fr. révérence, lat. reverentia)

*reverénță f., pl. e (lat. reverentia, fr. révérence). Respect, venerațiune, închinăcĭune, plecăcĭune: a face o reverență adîncă.

reverénță s. f., g.-d. art. reverénței; pl. reverénțe