Toate definitiile
REPRÓȘ, reproșuri, s. n. Imputare, dojană; mustrare, învinuire. – Din fr. reproche.
REPRÓŞ s. 1. imputare, imputaţie, învinuire, vină, (livr.) reprehensiune, (prin Mold.) bănat, (înv.) pricină, prihană. (Nu merită nici un ~.) 2. ad-monestare, ceartă, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observaţie, (pop. şi fam.) beşteleală, muştruluială, ocară, (înv. şi reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) şmotru, (înv.) dascălie, împutăciune, învăţătură, pre-obrăzitură, probozire, răpşte, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură (~ul pe care l-a primit, l-a cuminţit.)
REPRÓȘ s.n. Învinuire; mustrare, imputare. [Pl. -șuri. / < fr. réproche].
REPRÓȘ s. n. învinuire; mustrare. (< fr. reproche)
*repróș n., pl. urĭ (fr. reproche). Mustrare, împutare [!], împutăcĭune [!], observațiune: a face cuĭva reproșurĭ.