Toate definitiile

RECITÁ, recít, vb. I. Tranz. A spune cu voce tare, din memorie, un text (în versuri); a declama. – Din fr. réciter.

RECITÁ vb. a declama, a rosti, a spune, (rar) a debita, (pop.) a cuvânta. (A ~ o poezie.)

RECITÁ vb. I. tr. A spune cu voce tare (de obicei pe de rost) o poezie sau o bucată în proză; a declama. [P.i. recít, 3,6 -tă. / < fr. réciter, it., lat. recitare].

RECITÁ vb. tr. a spune cu voce tare, din memorie, un text (în versuri); a declama. (< fr. réciter, lat. recitare)

*recít și -éz, a -á v. tr. (lat. récito, -áre. V. citez). Spun pe de rost în fața lumiiĭ, maĭ ales poeziĭ: eleviĭ aŭ recitat poeziĭ. Muz. Execut un recitativ.

recitá (a ~) vb., ind. prez. 3 recítă