Toate definitiile

RECEPTÁCUL, receptacule, s. n. Porțiune terminală a axului floral, care, de obicei, este mai îngroșată, formând partea susținătoare a florii, și care adesea se prelungește, alcătuind pedunculul floral. [Var.: receptácol s. n.] – Din fr. réceptacle, lat.receptaculum.

RECEPTÁCUL s. v. pălărie.

RECEPTÁCUL s.n. 1. Partea superioară lărgită a pedunculului floral al unei plante, unde se inserează organele de reproducere ale acesteia. 2. Formație anatomică care primește sau conține ceva. ♦ (Fig.) Loc unde se adună, se înmagazinează ceva. [Pl. -le, (s.m.) -li, var. receptacol s.n. / < lat. receptaculum, cf. fr. réceptacle].

RECEPTÁCUL s. n. 1. partea terminală, lărgită, a pedunculului floral, unde se inserează organele de reproducere. 2. formație anatomică care primește sau conține ceva. 3. (și fig.) loc unde se adună, se înmagazinează ceva. (< fr. réceptacle, lat. receptaculum)

*receptácul n., pl. e (lat. receptáculum, d. recípere, a primi. V. în-cep, rețetă). Loc de adunare, de scurgere: marea e receptaculu tuturor apelor, vîna cavă e principalu receptacul al sîngeluĭ. Fig. Iron. Partiduluĭ [!] e receptaculu tuturor șarlatanilor. Bot. Fundu caliceluĭ.

receptácul s. n., pl. receptácule

RECEPTÁCUL s. v. pălărie.

RECEPTÁCUL s.n. 1. Partea superioară lărgită a pedunculului floral al unei plante, unde se inserează organele de reproducere ale acesteia. 2. Formație anatomică care primește sau conține ceva. ♦ (Fig.) Loc unde se adună, se înmagazinează ceva. [Pl. -le, (s.m.) -li, var. receptacol s.n. / < lat. receptaculum, cf. fr. réceptacle].