Toate definitiile

RÁRIŢA s. art. v. luceafărul de ziuă, lucea-fărul din zori, sirius.

RÁRIȚĂ, rarițe, s. f. 1. Unealtă agricolă asemănătoare cu plugul, care răstoarnă brazda în ambele părți, formând șanțuri. 2. (La pl. art.) Șir de trei stele din constelația Orion. [Var.: ráliță s. f.] – Din bg. ralița (apropiat prin etimologie populară de rar).

RÁRIŢĂ s. (AGRIC.) (reg.) săpătoare, (prin Tran-silv.) sapă, (prin Dobr.) târmâc, (înv.) răritoare.

ráriță (rárițe), s. f. – 1. Unealtă mică, folosită mai ales pentru săpat. – 2. Constelația Orion. – Var. raliță. Megl. raliță, lariță. Bg. ralica (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 306; Conev 29), cf. sb., cr., slov. ralica din ralo „plug”; fonetism modificat prin analogie cu rar. Numele constelației este de asemenea sl., cf. Miklosich, Lexicon, 783. – Der. rărița, s. f. (a prăși cu rarița).

ráliță (vest) și ráriță (est) f., pl. e (bg. sîrb. rálica, dim. d. ralo și oralo, plug; rus. vsl. rálo și orálo, d. orati, a ara. V. răz-or). Sud. Plug mic fără roate, cu doŭă coarne (cu cormana în doŭă părțĭ) și cu un singur corn (mîner) care se întrebuințează la rărit și învălit cuĭburile de popușoĭ [!] și la grădinărie ca să facĭ brazdele maĭ adîncĭ. O constelațiune (Lira orĭ Sirius).

ráriță, V. raliță.

ráriță (unealtă) s. f., g.-d. art. ráriței; pl. rárițe

RĂRIȚÁ, rărițez, vb. I. Tranz. A lucra pământul cu rarița. – Din rariță.

RĂRIŢÁ vb. (AGRIC.) (prin Ban.) a şărui. (A ~ ogorul.)

rărițá (a ~) vb., ind. prez. 3 rărițeáză

Rárița (Sirius) s. propriu f.