Toate definitiile

RÁNTIE, rantii, s. f. Haină lungă și largă care se poartă (mai ales de către călugări, preoți etc.) peste îmbrăcăminte, ca o manta. – Et. nec. Cf. ucr. rantuh.

RÁNTIE s. (BIS.) (rar) mantie. (~ preoţească.)

RÁNTIE s. v. buleandră, cârpă, fleandură, otreapă, petică, scutec, zdreanţă.

rántie (rántii), s. f. – (Mold.) Mantie, haină lungă. Pol. rantuch (Scriban).

rántie f. (pol. rantuch, rut. rantúh, mantie femeĭască). Mold. Iron. Habaciŭ, haĭnă lungă și largă: un fost vagmistru îmbrăcat în rantie călugărească (Sadov. VR, 1911, 8, 220, și 1923, 12, 298; Șez. 31, 13). Maram. Scutic [!]. V. șabana, laĭbăr, rasă 1.

rántie (-ti-e) s. f., art. rántia (-ti-a), g.-d. art. rántiei; pl. rántii, art. rántiile (-ti-i-)