Toate definitiile

MEI-PĂDURÉŢ s. v. meişor.

PĂDURÉȚ, -EÁȚĂ, pădureți, -e, adj. 1. (Despre plante, pomi fructiferi) Care crește în pădure sau într-un loc necultivat; sălbatic. ♦ (Despre fructe) Produs de un arbore pădureț (1); nealtoit; p. ext. cu gust acru, astringent. ◊ Expr. A se sătura (de cineva sau de ceva) ca de mere pădurețe = a fi foarte plictisit (de cineva sau de ceva), a nu mai putea suferi. 2. (Rar; despre animale) Care trăiește în pădure; sălbatic. ♦ Fig. (Despre oameni) Ursuz, retras, sălbatic. – Pădure + suf. -eț.

PĂDURÉŢ adj. (BOT.) sălbatic, (pop.) mistreţ, (reg.) mistrecit. (Măr ~.)

PĂDURÉŢ adj. v. împădurit, păduros, săl-batic.

PĂDURÉŢ adj., s. v. bădăran, grosolan, mitocan, mârlan, mârlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, nepoliticos, ordinar, ţărănoi, ţoapă, ţopârlan, vulgar.

PĂDURÉŢ s. v. lues, sifilis.

MAZĂRE-PĂDUREÁŢĂ s. v. orăstică.

păduréț, -eáță adj., pl. ețĭ, ețe. De pădure, sălbatic, vorbind de pomĭ și poame: mere pădurețe. V. coricov.

păduréț adj. m., pl. păduréți; f. pădureață, pl. păduréțe

mei-păduréț (plantă) s. m.

ghímpe-păduréț (arbust) s. m., pl. ghimpi-păduréți