Toate definitiile

PUTÍNȚĂ, putințe, s. f. 1. Posibilitate, capacitate de a face ceva. ◊ Loc. adv. Peste putință = imposibil (de realizat); mai presus de puterile cuiva. Cu putință = posibil. După putință = potrivit cu mijloacele sau cu posibilitățile cuiva. ◊ Expr. A fi (sau a-i fi cuiva) cu putință (să...) = a(-i) fi posibil, a (se) putea (să...) Cel mai... cu putință = cel mai... posibil, extrem de..., în cel mai înalt grad. A face tot ce-i stă în putință = a face tot ce poate, a depune toate eforturile. A fi în putința cuiva să... sau a-i sta (cuiva) în putință = a corespunde cu posibilitățile de realizare ale cuiva. Fără putință de... = fară a putea să... 2. (Fiz.; înv.) Putere. – Lat. potentia.

PUTÍNŢĂ s. 1. v. capacitate. 2. v. posibilitate. 3. v. mod.

PUTÍNŢĂ s. v. forţă, putere, stat, ţară.

Putinţă ≠ neputinţă

putínță f., pl. e (lat. pătentia, putere. V. plenipotență). Posibilitate: acest lucru e cu putință, ĭar cel-lalt e peste putință.

putínță s. f., g.-d. art. putínței; pl. putínțe