Toate definitiile

PUSTIETÁTE, pustietăți, s. f. 1. Regiune lipsită de vegetație (și nepopulată de oameni). ♦ Loc izolat, puțin umblat. 2. Singurătate, izolare. [Pr.: -ti-e-] – Pustiu + suf. -ătate.

PUSTIETÁTE s. 1. v. deşert. 2. pustiu, sălbăticie, (rar) sălbătăciune, (înv.) sălbătăcime. (~ locurilor.) 3. singurătate, (fig.) sihăstrie. (Era o ~ totală.)

pustietáte f. (d. pustie). Pustie, deșert, singurătate: a străbate pustietatea Sahareĭ, a locui în pustietate. – În P. P. pustieșag, pl. urĭ.

pustietáte (-ti-e-) s. f., g.-d. art. pustietắții; (locuri) pl. pustietắți