Toate definitiile

PURTÁRE, purtări, s. f. Acțiunea de a (se) purta și rezultatul ei. 1. Transportare (pe umeri sau pe brațe). 2. Folosire, întrebuințare. ◊ Loc. adj. De purtare = (despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) care se poartă în mod curent, de toate zilele, de lucru. ◊ Expr. A lua (un lucru) la purtare = a începe să întrebuințezi (un lucru) în mod obișnuit, zilnic. A-și lua nasul la purtare = a deveni obraznic. 3. Fel de a se comporta; conduită, comportare. – V. purta.

PURTÁRE s. 1. v. cărat. 2. folosire, întrebuinţare, purtat, uzură. (De atâta ~, pantalonii erau rupţi.) 3. port. (~ armelor este interzisă.) 4. v. comportare. 5. comportament, comportare, conduită, (rar) purtat, (pop.) port, purtătură, (prin Olt.) săbaş, (Olt.) umblet, (înv.) petrecere, politie. (Are o ~ necorespunzătoare.) 6. atitudine, comportare, ţinută, (înv.) tarz. (O ~ demnă, fără reproş.) 7. atitudine, comportare, gest. (~ lui m-a mişcat.) 8. ducere, susţinere. (~ unei campanii de presă.)

PURTÁRE s. v. circulaţie, cârmuire, conducere, diriguire, domnie, graviditate, guvernare, mers, sarcină, stăpânire, umblet.

búnă purtáre (comportament bun) adj. + s. f.

purtáre f. Acțiunea de a purta: haĭnele s´aŭ stricat de atîta purtare. Modu de a te purta cu lumea: pin [!] purtare bună șĭ-a atras simpatia șefilor. Fam. A-țĭ lua nasu la purtare, a te obrăznici. V. conduită.

purtáre s. f., g.-d. art. purtắrii; (maniere) pl. purtắri