Toate definitiile

PRĂBUȘÍ, prăbușesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A cădea sau a face să cadă brusc și cu zgomot (de la înălțime); a (se) prăvăli, a (se) nărui, a (se) surpa, a (se) dărâma. ♦ Refl. Fig. A decădea. ♦ (Despre ape) A cădea de la înălțime, a curge repede pe un loc abrupt. 2. Fig. A lua sau a face să ia sfârșit, să dispară (brusc). – Din scr. probušiti.

PRĂBUŞÍ vb. 1. v. dărâma. 2. a cădea, a se dărâma, a se nărui, a pica, a se prăvăli, a se surpa, (reg.) a se îmburda. (S-a ~ casa pe el.) 3. a se surpa, (pop.) a se ponorî. (S-a ~ un mal.) 4. v. cădea. 5. a (se) prăvăli, a (se) rostogoli, (înv.) a (se) ponorî. (S-a ~ în prăpastie.) 6. v. doborî. 7. a cădea, a se prăvăli. (Apa se ~ de la înălţime, formând o cascadă.)

PRĂBUŞÍ vb. v. arunca, azvârli, năpusti, năvăli, precipita, repezi, sări, tăbărî, zvârli.

prăbușí (prăbușésc, prăbușít), vb. – 1. A se prăvăli, a da jos. – 2. A ruina, a demola. – 3. A trînti, a cufunda. Sb. probušiti, bg. probušam „a perfora” (Tiktin; Miklosich, Slaw. Elem., 39). – Der. prăbușitură, s. f. (ruină; loc pietros).

prăbușésc v. tr. (sîrb. pro-bušiti, bg. pro-bušam, găuresc. V. bușesc). Mă surp, mă năruĭ, mă dărîm: pămîntu, zidu s´a prăbușit de ploaĭe. Cad cu greutate, mă arunc cu greutatea corpuluĭ: elefantu se prăbuși în groapă, sergentu luă steagu și se prăbuși în șanț.

prăbușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prăbușésc, imperf. 3 sg. prăbușeá; conj. prez. 3 să prăbușeáscă