Toate definitiile

PROVÍNCIE, provincii, s. f. 1. Unitate geografică sau administrativă dintr-o țară; regiune, ținut. ♦ Teritoriu sau localitate dintr-o țară situate în afara capitalei. 2. Teritoriu cucerit de romani în afara Italiei și supus legilor și organizării romane. [Var.: (înv.) provínție s. f.] – Din lat. provincia, fr. province.

PROVÍNCIE s. 1. (înv.) periferie. (A plecat în ~.) 2. (GEOL.) provincie metaliferă = provincie metalogenetică; provincie metalogenetică v. provincie metaliferă.

PROVÍNCIE s.f. 1. Țară, regiune cucerită de romani în afara Italiei, supusă legilor romane și administrată de un guvernator roman. 2. Regiune, împărțire administrativă din unele țări. ♦ Orice parte a unei țări care este în afara capitalei. [Pron. -ci-e, var. provinție s.f. / < lat. provincia, cf. it. provincia, fr. province].

PROVÍNCIE s. f. 1. teritoriu cucerit de romani în afara Italiei, supus legilor și organizării romane. 2. regiune administrativă din unele țări. ◊ orice parte a unei țări în afara capitalei. (< lat. provincia, fr. province)

províncie (províncii), s. f. – Ținut, regiune. – Var. înv. proviinție. Lat. provincia (sec. XVIII). – Der. provincial, adj.; provincialism, s. n.

*províncie f. (lat. provincia). Nume dat de Romanĭ țărilor cucerite afară din Italia și care maĭ întîĭ s´a dat Provențeĭ (suduluĭ Franciiĭ). Întindere maĭ mare dintr´o țară: România se compune din maĭ multe provinciĭ. Locuitoriĭ din provinciĭ: provinciile liberale. Restu țăriĭ (în opoz. cu capitala): a locui în provincie.

províncie (-ci-e) s. f., art. província (-ci-a), g.-d. art. provínciei; pl. províncii, art. provínciile (-ci-i-)