Toate definitiile

PROSTRÁȚIE s. f. Stare (patologică) de indiferență totală față de lumea înconjurătoare, cauzată de o slăbire extremă a forței fizice și psihice; imposibilitate de a reacționa la excitațiile externe; apatie. – Din lat. prostratio, -onis, fr. prostration.

PROSTRÁŢIE s. v. apatie, delăsare, indiferenţă, indolenţă, inerţie, insensibilitate, nepăsare, pasivitate, placiditate, tembelism.

PROSTRÁȚIE s.f. Stare de totală indiferență față de ceea ce se petrece în jur, cauzată de oboseala excesivă a nervilor; depresiune morală, apatie. [Gen. -iei. / cf. fr. prostration, lat. prostratio].

PROSTRÁȚIE s. f. stare patologică de totală indiferență față de ceea ce se petrece în jur, cauzată de oboseala excesivă a nervilor; depresiune morală, apatie. (< fr. prostration, lat. prostratio)

*prostrațiúne f. (lat. prostrátio, -ónis, d. prostérnere, -stratum, a prosterna). Med. Slăbicĭune extremă, inconsciență: a cădea într´o stare de prostațiune. – Și -áție.

prostráție (-ți-e) s. f., art. prostráția (-ți-a), g.-d. prostráții, art. prostráției