Toate definitiile

PRONUNȚÁRE, pronunțări, s. f. Acțiunea de a (se) pronunța și rezultatul ei. – V. pronunța.

PRONUNŢÁRE s. 1. articulare, articulaţie, emitere, pronunţie, rostire, (înv.) prozodie. (~ desluşită a sunetelor.) 2. v. pronunţie. 3. v. dicţiune. 4. v. fonetism. 5. v. formulare. 6. (JUR.) rostire. (După ~ sentinţei ...) 7. rostire, ţinere. (~ unui discurs.)

PRONUNȚÁRE s.f. Acțiunea de a (se) pronunța și rezultatul ei; pronunție; (spec.; jur.) dare a unei sentințe; sentință pronunțată. [< pronunța].

*pronunțáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a pronunța. Modu de a pronunța (de a articula): pronunțarea jargonuluĭ ĭudeo-german.

pronunțáre s. f., g.-d. art. pronunțắrii; pl. pronunțắri