Toate definitiile

PROGENITÚRĂ, progenituri, s. f. Vlăstar, urmaș, odraslă; pui de animal. – Din fr. progéniture.

PROGENITÚRĂ s. 1. v. urmaş. 2. v. copil. 3. v. pui.

PROGENITÚRĂ s.f. Vlăstar, urmaș; (la animale) pui, prăsilă. [< fr. progéniture].

PROGENITÚRĂ s. f. vlăstar, urmaș, odraslă, pui al unui animal. (< fr. progéniture)

*progenitúră f., pl. ĭ (fr. progéniture, d. lat. progignere, progénitum, a naște. V. primogenitură, gen). Copiiĭ omuluĭ, puiĭ animalelor: o progenitură sănătoasă. Neam, vlăstar: o, te-admir progenitură de origine romană ! (Em.). V. porodiță.

progenitúră s. f., g.-d. art. progenitúrii; pl. progenitúri