Toate definitiile

PROEMINÉNȚĂ, proeminențe, s. f. Faptul de a fi proeminent; (concr.) parte proeminentă a unui obiect, ridicătură, ieșitură. [Pr.: pro-e-] – Din fr. proéminence.

PROEMINÉNŢĂ s. 1. v. ieşitură. 2. v. protuberanţă.

PROEMINÉNȚĂ s.f. Faptul de a fi proeminent. ♦ (Concr.) Ieșitură (în relief), ridicătură. [Pron. pro-e-. / cf. fr. proéminence].

PROEMINÉNȚĂ s. f. faptul de a fi proeminent. ◊ ieșitură (în relief), ridicătură. (< fr. proéminence)

*proeminénță f., pl. e (d. eminent; fr. proéminence). Starea lucruluĭ proeminent. Lucru proeminent, înălțătură, loc maĭ înalt: o proeminență de pămînt.

proeminénță (ieșitură, ridicătură) s. f., g.-d. art. proeminénței; (părți proeminente) pl. proeminénțe