Toate definitiile

PREFÉCT, prefecți, s. m. 1. (În Roma antică) Demnitar care conducea o prefectură (1). 2. (În vechea organizație administrativă a țării) Șef al administrației și poliției într-un județ, care reprezenta aici puterea centrală. ◊ Prefect de poliție (sau al poliției) = șef de poliție în orașele mari ale țării. 3. Persoană care supraveghea și îndruma instrucția și educația într-o școală, în vechea organizare a învățământului din Imperiul Austro-Ungar. – Din lat. praefectus.

PREFÉCT s. (înv.) ispravnic, prefector, (înv., în Transilv.) fişpan. (~ul conduce un judeţ.)

PREFÉCT s.m. 1. Titlu dat unui demnitar roman care conducea o prefectură (1); comandant, căpetenie. 2. (În trecut) Conducătorul administrativ al unui județ, reprezentând puterea centrală a statului. [< lat. praefectus, fr. préfet].

PREFÉCT s. m. 1. demnitar care conducea o prefectură la romani sau diverse unități teritoriale în unele state feudale. 2. comandant al unei armate, al unei legiuni la romani. 3. șef administrativ și politic al unui județ (sau district). 4. preot sau călugăr în institutele pedagogice ale iezuiților, care conduce și supraveghează câte un sector al activității elevilor. 5. (în trecut) elev, într-un colegiu (religios), responsabil cu disciplina. (< lat. praefectus)

preféct (prefécți), s. m. – Guvernator, inspector. Lat. praefectus, sec. XIX. Nume introdus, împreună cu funcția, de Alexandru Cuza, în 24 ianuarie 1859. – Der. prefectură, s. f.; prefectoral, adj.; subprefect, s. m.; subprefectură, s. f., toate. din fr.

*preféct m. (lat. prae-fectus, d. praeficere, a pune în frunte, d. fácere, a face. V. per-fect). Șefu uneĭ prefecturĭ la vechiĭ Romanĭ: prefectu Galilor. Azĭ, în Francia, șefu unuĭ departament, ĭar în România, al unuĭ județ. Prefect de poliție, chestor, polițaĭ în orașele marĭ. V. ispravnic, pîrcălab.

preféct s. m., pl. prefécți