Toate definitiile

PLÍNTĂ, plinte, s. f. 1. Piesă de lemn, de piatră, de mozaic, de material plastic etc. care se aplică la partea de jos a pereților unei încăperi pentru a-i apăra împotriva loviturilor și a umezelii sau pentru a acoperi rostul dintre pardoseală și perete. 2. Partea de jos a unei clădiri, a unei sobe, a unui zid, ieșită mai în afară și formând un mic soclu. 3. Bloc paralelipipedic de piatră sau de zidărie, pe care se reazemă o coloană sau un piedestal. – Din fr. plinthe.

PLÍNTĂ s.f. 1. Partea inferioară a unei coloane, a unui zid, care iese în afară; soclu, piedestal. 2. Fâșie de lemn, de piatră etc. așezată în partea inferioară a pereților unei camere pentru a feri pereții de lovituri și umezeală și pentru a astupa rostul dintre pardoseală și perete. [< fr. plinthe, lat. plinthis, cf. gr. plinthos].

PLÍNTĂ s. f. 1. mic soclu, în afară, la partea inferioară a unei clădiri, a unui zid etc. 2. fâșie de mozaic, de piatră la partea inferioară a pereților unei camere, care ferește pereții de lovituri și umezeală. 3. bloc paralelipipedic pe care se reazemă o coloană sau un piedestal. (< fr. plinthe)

plíntă s. f., g.-d. art. plíntei; pl. plínte

plînt v. tr. V. împlînt.

plî́ntă f., pl. e (lat. planta, talpă, probabil neol. al luĭ Dos.). Vechĭ. Talpă (a picĭoruluĭ).