Toate definitiile

PLÁTĂ, plăți, s. f. 1. Faptul de a plăti o sumă de bani datorată; achitare. ♦ Sistem, mod după care se plătește. 2. Sumă de bani dată cuiva pentru munca depusă, drept contravaloare a unui obiect cumpărat, a folosinței unui lucru etc. 3. Răsplată (morală) cu care cineva este recompensat pentru faptele sale bune; pedeapsă care se dă cuiva pentru fapte rele. ◊ Expr. A-și lua plata = a-și primi pedeapsa cuvenită. A se duce (sau a pleca, a merge etc.) în plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a se duce (sau a pleca, a merge etc.) unde vrea, unde știe, unde-i place. A lăsa (pe cineva) în plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a nu se mai ocupa de cineva, a lăsa în voia sorții, a lăsa în pace. – Din sl. plata.

PLÁTĂ s. 1. v. achitare. 2. achitare, depunere, vărsare. (~ ratei în termen.) 3. (înv. şi pop.) preţ. (Aduceţi lucrul şi primiţi ~.) 4. remunerare, remu-neraţie, retribuire, retribuţie, (rar) remunerariu. (Care este ~ pentru munca ta?) 5. v. pedeapsă.

plátă s.f. (reg.) bucată de slănină.

plátă f., pl. ățĭ (bg. sîrb. rus. pláta. V. plătesc). Acțiunea de a plăti: a efectua plățile. Ceĭa ce se plătește (datorie orĭ leafă): a lucra cu plată (pentru plată). Răsplată, recompensă: după faptă, și răsplată; a lăsa pe cineva în plata luĭ Dumnezeŭ.

plátă s. f., g.-d. art. plắții; pl. plăți

*ápă plátă s. f. + adj.