Toate definitiile

PLANTÁȚIE, plantații, s. f. 1. Totalitatea plantelor cultivate după o anumită metodă pe un teren amenajat în acest scop. ◊ Plantație de protecție = plantație de arbori sau de arbuști făcută pentru a apăra un teren de cultură împotriva secetei, a vântului etc. 2. Mare gospodărie caracterizată prin monocultura unor plante tehnice și alimentare în condiții speciale de climă (tropicală și subtropicală). [Var.: plantațiúne s. f.] – Din fr. plantation.

PLANTÁŢIE s. (înv.) sădire, săditură. (O ~ de piersici.)

PLANTÁŢIE s. v. plantare, plantat, punere, pus, răsădire, răsădit, sădire, sădit, transplantare.

PLANTÁȚIE s.f. 1. Ansamblu de plante (din aceeași specie) cultivate pe un teren special pregătit. ♦ Cultură de plante speciale. 2. Întreprindere agricolă pentru cultivarea unor plante tehnice speciale (bumbac, cauciuc, cafea etc.); culturile unei astfel de întreprinderi. 3. (Teatru) Planul după care se așază în scenă elementele decorului și mobilierului. [Gen. -iei, var. plantațiune s.f. / cf. fr. plantation, lat. plantatio].

PLANTÁȚIE s. f. 1. unitate de producție agricolă pentru cultivarea unor plante tehnice speciale (bumbac, cauciuc, cafea etc.). 2. totalitatea plantelor (din aceeași specie) cultivate pe un teren special amenajat. 3. plan după care se așază în scenă elementele decorului și mobilierului. (< fr. plantation, lat. plantatio)

*plantațiúne f. (lat. plantátio, -ónis). Acțiunea de a planta. Ceĭa ce s´a plantat (arborĭ, semănăturĭ): o plantațiune frumoasă. Locu în care s´a plantat. Stabiliment agricol în coloniĭ: plantațiunile de trestie de zahar, de tutun din America de Sud. – Și -áție.

plantáție (-ți-e) s. f., art. plantáția (-ți-a), g.-d. art. plantáției; pl. plantáții, art. plantáțiile (-ți-i-)