Toate definitiile
PÍLOTĂ, pilote, s. f. 1. Un fel de plapumă călduroasă, de forma unei perne mari umflate, umplută cu fulgi sau cu puf. 2. (Reg.) Bagaj, calabalâc. [Acc. și: pilótă] – Et. nec.
PÍLOTĂ s. (reg.) perinoi, pernă, (Transilv. şi Ban.) dricală. (Iarna se înveleşte cu ~.)
PÍLOTĂ s. v. bagaj.
pílotă (vest) și chílotă (est) f., pl. e (germ. pfühl, mgerm. pfühlwe, d. lat. pulvinus, pernă). Plapomă de puf unflată [!] și groasă ca o saltea, întrebuințată de Jidanĭ și privită cu dispreț de Românĭ: dintre pilotele luĭ de puf (Isp.), ca și cum o chilotă s´ar fi destrămat (CL. 1912, 1203), se trezește dimineața numaĭ în puf și´n chilote (Șez. 33, 29).
PÍLOTĂ, pilote, s. f. 1. Un fel de plapumă călduroasă, de forma unei perne mari umflate, umplută cu fulgi sau cu puf. 2. (Reg.) Bagaj, calabalâc. [Acc. și: pilótă] – Et. nec.
PÍLOTĂ s. (reg.) perinoi, pernă, (Transilv. şi Ban.) dricală. (Iarna se înveleşte cu ~.)
PÍLOTĂ s. v. bagaj.
pilótă (pilóte), s. f. – (Mold.) Plapumă de puf. – Var. chilotă. Ngr. ϰοῖλον „gol”, ϰοιλότης, ϰοίλωμα „cavitate”, fiindcă plapuma este exagerat de groasă și de moale. Legătura cu germ. Pfühl „pernă” (Cihac, II, 255; Scriban) și cu ngr. πιλωτός „de fetru” (Tiktin) este nesigură.
pílotă (vest) și chílotă (est) f., pl. e (germ. pfühl, mgerm. pfühlwe, d. lat. pulvinus, pernă). Plapomă de puf unflată [!] și groasă ca o saltea, întrebuințată de Jidanĭ și privită cu dispreț de Românĭ: dintre pilotele luĭ de puf (Isp.), ca și cum o chilotă s´ar fi destrămat (CL. 1912, 1203), se trezește dimineața numaĭ în puf și´n chilote (Șez. 33, 29).
PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot1 o navă, a aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-și încetini mersul (din cauza nesiguranței parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.
PILOTÁ vb. I. tr. A conduce (o navă, o aeronavă, o locomotivă etc.) ca pilot. ♦ intr. (Despre nave, trenuri) A merge mai încet, cu precauție, datorită greutăților, nesiguranței drumului. [< fr. piloter].
PILOTÁ vb. I. tr. 1. a conduce o (aero)navă, o locomotivă, o mașină etc. ca pilot1. 2. a conduce un vehicul sau o navă în condiții speciale. ◊ (fig.) a dirija, a călăuzi, a ghida. ◊ (fig.; despre o știință) a orienta o disciplină prin noțiunile și metodele proprii. II. intr. (despre nave, trenuri) a merge mai încet, cu precauție, datorită nesiguranței drumului. (< fr. piloter)
!pilótă/pílotă s. f., g.-d. art. pilótei/pílotei; pl. pilóte/pílote
pilotá (a ~) vb., ind. prez. 3 piloteáză