Toate definitiile
PÍCĂ2, pici, s. f. Unul dintre cele patru semne distinctive de pe cărțile de joc, de culoare neagră, în formă de inimă sau de frunză cu vârful în sus și cu o codiță în partea de jos; p. ext. carte de joc cu acest semn. – Din germ. Pik, fr. pique.
PÍCĂ1 s. f. (Pop.) Ură ascunsă, nemărturisită, dușmănie (împotriva cuiva); ciudă, necaz, ranchiună. – Cf. germ. Pike.
PÍCĂ s. v. invidie.
PÍCĂ s. v. animozitate, bibilică, discordie, duşmănie, învrăjbire, ostilitate, pornire, ură, vrajbă, vrăjmăşie, zâzanie.
pícă2 s.f. (reg.) 1. câță, bibilică, pichere. 2. material textil cu buline, asemănător penelor bibilicii (picăi).
pícă3, píce, s.f. 1. (înv.) lance. 2. (reg.) unealtă cu care se cojesc copacii tăiați.
PÍCĂ1 s.f. Ciudă, pizmă. [< fr. pique].
PÍCĂ2 s.f. Unul dintre semnele de pe cărțile de joc, în formă de inimă sau de frunză colorată în negru și având o codiță. [< fr. pique].
PÍCĂ1 s. f. ciudă, pizmă, ranchiună. (< germ. Pike)
PÍCĂ2 s. f. unul dintre semnele de pe cărțile de joc, în formă de inimă sau de frunză cu codiță, colorată în negru. (< fr. pique)
pícă (píci), s. f. – 1. Vîrf de lance, la jocul de cărți. – 2. Resentiment, ciudă, necaz. – Mr. pică „resentiment”. Fr. pique, sensul al doilea poate prin intermediul ngr. πίϰα și numai indirect din it. picca (Cihac, II, 254; Meyer, Neugr. St., IV, 71), ven. pica. – Der. picador, s. m. (la luptele cu tauri, asistent al toreadorului), din sp. prin intermediul fr.; picant, adj. (condimentat), din fr. piquant; picher, s. m. (vînător călare; cantonier), din fr. piqueur; pichet, s. n. (țesătură de bumbac), din fr. piqué, cf. rus. piket; pichet, s. n. (joc de cărți; par, țăruș; clădire de grăniceri), din fr. piquet, it. picchetto, ultimul sens cu var. bechet, din tc., rus. beket; picheta, vb. (a marca prin picheți, a trasa), din fr. piqueter; pichetaș, s. m. (soldat de la un post de frontieră).
1) *pícă f., pl. inuz. ĭ (fr. pique, cĭudă, ură, d. piquer, a împunge, d. pic, cazma, tîrnăcop, pisc. Zic și Rușiĭ píka și Sîrbiĭ pik a. î. Barb. Fam. Cĭudă, ură, animozitate: a avea, a prinde pică pe cineva.
2) *pícă f., pl. ĭ (fr. pique, suliță). Una din cele doŭă figurĭ negre ale cărților de joc și care are forma unuĭ vîrf de lance.
pícă1 (ură) (pop.) s. f., g.-d. art. pícii
pícă2 (la cărțile de joc) s. f., g.-d. art. pícii; pl. pici
PICÁ2, pers. 3 pichează, vb. I. Intranz. (Despre avioane) A coborî în picaj. – Din fr. piquer.
PICÁ vb. I. intr. (Av.) A face un picaj. [P.i. pic, pichez. / < fr. piquer].
PICÁ1 vb. intr. (despre avioane) a face un picaj. (< fr. piquer)
PICÁ1, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) = a) a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând jos, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la un concurs etc. ◊ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu nici un preț, nicidecum. ♦ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rări. ♦ Refl., intranz., și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesiunea unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic1.
PICÁ vb. 1. v. cădea. 2. v. prăbuşi. 3. a cădea, a se prăbuşi, a se prăvăli, a se răsturna, (rar) a se poticni. (A ~ grămadă.) 4. a cădea, a eşua. (A ~ la examen.) 5. v. picura. 6. a se aşeza, a se aşterne, a cădea, a se depune, a se lăsa. (A ~ bruma peste câmpii.) 7. v. curge. 8. v. apărea. 9. v. sosi.
PICÁ vb. v. deceda, deplasa, dezarticula, disloca, dispărea, duce, luxa, muri, pieri, prăpădi, prelinge, răposa, scrânti, scurge, sfârşi, stinge, suci, sucomba.
A pica ≠ a ridica
picá, pic, vb. I 1. (înv. și pop.; despre lichide) a picura. 2. (pop.; despre materii vâscoase) a se scurge, a se prelinge. 3. (reg.; despre rouă, brumă etc.) a se lăsa, a se așterne, a se așeza, a cădea. 4. (pop.; impers.) plouă ușor, picură, picurează, stropește, udă. 5. (înv. și pop.; despre obiecte și ființe) a cădea de la o oarecare înălțime. 6. (înv. și pop.; despre părțile unui obiect) a se desprinde, a se desface, a se detașa din ansamblu. 7. (reg.; despre brațe, picioare) a se scrânti. 8. (reg.; despre îmbrăcăminte) a fi numai zdrențe, a nu se mai ține pe corp; a curge. 9. (pop. și fam.) a cădea la pământ, a-și pierde poziția verticală, a se prăbuși, a se răsturna (la pământ); (despre construcții) a se nărui, a se dărâma, a se prăbuși. 10. (reg.; despre plante) a se apleca spre pământ, a se îndoi într-o parte, a se culca. 11. (fig.; înv. și pop.) a muri. 12. (pop. și fam.) a nu reuși la un examen, la un concurs. 13. (înv. și pop.) a (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 14. (pop. și fam.) a intra în posesia unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (ocazional sau ilicit). 15. (pop. și fam.) a veni, a sosi (pe neașteptate, din întâmplare) într-un loc; a se ivi, a apărea. 16. (pop.; despre zile, evenimente, ocazii festive, sărbători) a se nimeri la o anumită dată, într-o anumită perioadă; a cădea, a fi; a veni. 17. (înv. și pop.) a ajunge într-o anumită situație, stare, împrejurare; a fi cuprins de ..., a cădea în ..., a da în ... 18. (pop.) a lovi, a atinge (țintind).
PICÁ vb. I. intr. (Av.) A face un picaj. [P.i. pic, pichez. / < fr. piquer].
2) pic, a -á v. intr. (imit. d. zgomotu picăturilor care cad. Cp. și cu vgr. pítylos, pleoscăit, cĭuruit). Cad picătură cu picătură, picur: apa pica pin [!] acoperemîntu [!] stricat. Cad: merele pică din pom, el a picat pe gheață. Îs foarte ostenit, nu maĭ pot: a pica de osteneală, de somn. Sosesc pe neașteptate saŭ răpede [!], îs aproape să sosesc: acuma am picat, trebuĭe să pice acuma. E frumoasă de (= în cît) pică (vest), e foarte frumoasă, vorbind de o femeĭe (V. coz). V. tr. Picur, fac să cadă picăturĭ pe cineva: nu voĭ spune chear [!] să mă picĭ cu ceară. Tel. Lovesc.
PÍCA2 s. f. (med.) pervertire a gustului, constând în a prefera substanțele necomestibile (cărbune, pământ, argilă etc.). (< fr. pica)
PÍCA s.f. (Med.) Pervertire a poftei de mâncare. [< fr. pica, cf. lat. pica – coțofană].
picá1 (a ~) (a cădea) vb., ind. prez. 3 pícă
picá2 (a ~) (a coborî în picaj) vb., ind. prez. 3 picheáză