Toate definitiile

PARÁFĂ, parafe, s. f. 1. Ștampilă cu iscălitura sau cu numele cuiva (prescurtat sau cu inițiale); ștampilă a unei instituții. ♦ Iscălitură (prescurtată) pusă pe un act. 2. Trăsătură de condei adăugată la sfârșitul unei iscălituri pentru a o deosebi de altele sau pentru a o împodobi; p. ext. linie de ornament. – Din fr. paraphe.

PARÁFĂ s.f. 1. Trăsătură sau trăsături cu care se termină de obicei o iscălitură. 2. Iscălitură, semnătură prescurtată; pecete cu semnătura cuiva. [< fr. paraphe].

PARÁFĂ s. f. 1. trăsătură sau trăsături cu care se termină de obicei o iscălitură. 2. semnătură prescurtată; pecete cu semnătura cuiva. (< fr. paraphe)

*párafă f., pl. e (fr. parafe și paraphe m., mlat. paráphus, lat. parágraphus. V. paragraf). Caracteristica uneĭ iscăliturĭ. V. șah 2.

paráfă s. f., g.-d. art. paráfei; pl. paráfe

PARAFÁ, parafez, vb. I. Tranz. 1. A semna prin parafă (1), a întări un act prin semnătură cu parafă. ♦ Spec. A pune o semnătură (prescurtată) pe proiectul unui tratat internațional prin împuterniciții statelor care l-au negociat ca dovadă a acordului părților asupra proiectului respectiv. 2. A aplica o parafă (1) pe fiecare foaie a unui registru; a sigila, a pecetlui cu ceară roșie legătura unui registru sau a unui dosar, ca să nu se poată scoate sau adăuga foi. – Din fr. parapher.

PARAFÁ vb. (înv.) a scripisi. (A ~ un act.)

PARAFÁ vb. I. tr. A pune o parafă pe un act. ♦ A pecetlui un registru la sfârșit cu ceară roșie și sigiliu pentru a nu se putea scoate sau adăuga foi. [< fr. parapher].

PARAFÁ vb. tr. a întări (un act, un tratat) prin semnătură cu parafă. ◊ a pecetlui un registru la sfârșit cu ceară roșie și sigiliu. (< fr. parapher)

*paraféz v. tr. (fr. parafer). Iscălesc cu trăsăturile caracteristice iscălituriĭ mele, maĭ ales vorbind de registre.

parafá (a ~) vb., ind. prez. 3 parafeáză