Toate definitiile

PAPURĂ-DE-ROGOJÍNĂ s. v. roşăţea.

PÁPURĂ s. 1. (BOT.; Typha) (reg.) băţea, berbecuţ, bucşău, culm, rogoz, şovar, (Transilv. şi Maram.) spetează, (Maram.) spetie. 2. v. stuf.

PÁPURĂ s. v. pipirig.

pápură, pápure, s.f. (înv.) 1. țesătură cu fir. 2. pernă.

PÁPURĂ, (rar) papuri, s. f. Grup de plante erbacee acvatice, cu tulpina înaltă, neramificată, cu frunze lungi și înguste, cu flori unisexuate, care crește în locuri mlăștinoase (Typha); plantă care face parte din acest grup; p. restr. frunzele acestor plante, din care se fac rogojini, coșuri etc. – Lat. *papura.

PAPURĂ-ROTÚNDĂ s. v. pipirig, rogoz.

SCAI-DE-PÁPURĂ s. v. bucsău.

pápură (-re), s. f. – Stuf, trestie (Typha angustifolia). – Megl. papră, păpură. Gr. πάπυρος › lat. papyrus, probabil prin intermediul unei forme *papura (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 403; Candrea, Éléments, 10; Pușcariu 1259; Candrea-Dens., 1353; REW 6218; Diculescu, Elementele, 484; Graur, Rom., LIII, 543; Rosetti, II, 65). Bg. papura provine din rom. (Capidan, Raporturile, 220). – Der. păpuri, vb. (a acoperi, a astupa cu papură); păpuriș, s. n. (rogoziș); păpurică, s. f. (varietate de ghiocel, Butomus umbellatus); paporniță, s. f. (coș, coșarcă; Arg., pălărie). E dubletul lui papirus, s. n., din fr.

pápură f., pl. ĭ (vgr. pápyros, papir; bg. papur, papură). O plantă acŭatică cu frunze foarte lungĭ și înguste pornite toate din cotor și întrebuințate la făcut rogojinĭ, diferite alte împletiturĭ și tampoane pescăreștĭ (typha latifólia). – Cea cu foile înguste (angustifólia) se numește șovar. Papură-vodă, personagiŭ fudul, dar fără forță (e porecla luĭ Ștefăniță-Vodă [fiu lui Vasile Lupu], supt [!] care a fost o foamete așa de mare, în cît [!] s´a făcut pîne [!] și din papură). A fi din timpu luĭ Papură-vodă, a fi de modă veche, a fi ridicul pin [!] vechime. – Vechĭ și páporă.

pápură s. f., g.-d. art. pápurii; pl. pápuri

pápură-róșie (plantă) s. f., g.-d. art. pápurii-róșii

pápură-rotúndă (plantă) s. f., g.-d. art. pápurii-rotúnde