Toate definitiile

PANTOCRÁTOR s. n. Icoană pictată în bisericile ortodoxe pe bolta naosului, care reprezintă pe Isus Cristos ca împărat al lumii; p. ext. cupola de deasupra naosului, unde se află această icoană. – Din ngr. pantokrátor.

PANTOCRÁTOR s.n. (Arte) Reprezentare a lui Isus Cristos ca împărat al lumii în iconografia bizantină. [Cf. it. pantocratore, gr. pantokrator].

PANTOCRATÓR s. n. (în iconografia bizantină) reprezentare a lui Cristos ca împărat al lumii. (< fr. pantocrator, gr. pantokrator)

*Pantocrátor (nume dat lui Isus Hristos) (-to-cra-) s. propriu m.

panto- și pandocrátor n., pl. inuzitat urĭ (ngr. pandokrátor [scris panto-], vgr. pantokrátor, d. pân, tot, și krátos, putere, adică „omnipotent”). Icoană care-l reprezintă pe Hristos ținînd sceptru și globu pămîntuluĭ și care e pictată pe tavanu turnuluĭ anterior al bisericiĭ. – Ca epitet luĭ Hristos, poate fi masc.

pantocrátor (icoană) (-to-cra-) s. n.

pantocratór s. m. – Chipul lui Iisus ca rege al universului, care este reprezentat de obicei în cupola bisericilor ortodoxe. Gr. παντοϰράτορ.

*Pantocrátor (nume dat lui Isus Hristos) (-to-cra-) s. propriu m.

panto- și pandocrátor n., pl. inuzitat urĭ (ngr. pandokrátor [scris panto-], vgr. pantokrátor, d. pân, tot, și krátos, putere, adică „omnipotent”). Icoană care-l reprezintă pe Hristos ținînd sceptru și globu pămîntuluĭ și care e pictată pe tavanu turnuluĭ anterior al bisericiĭ. – Ca epitet luĭ Hristos, poate fi masc.