Toate definitiile
PAJ, (1) paji, s. m. 1. (În evul mediu, mai ales în Europa apuseană) Tânăr nobil care se afla în serviciul unui senior, al unui rege, al unui principe etc. pentru a învăța meșteșugul armelor și pentru a se deprinde cu manierele de la curte; p. ext. copil de casă. 2. Pieptănătură feminină în care părul, lăsat lung pe umeri, este rulat la capete spre partea dinăuntru, imitând pieptănătura pajilor (1). [Var.: (înv.) pag s. m.] – Din fr. page, germ. Page.
PAJ s. copil de casă, (turcism înv.) icioglan.
PAJ s.m. (Ist.) Tânăr nobil în serviciul unui senior feudal; copil de casă. [Var. pag s.m. / < fr. page, germ. Page].
PAJ s. m. 1. tânăr nobil în serviciul unui senior feudal, al unui rege sau împărat; copil de casă. 2. pieptănătura feminină care imită pe cea a pajului (1). (< fr. page, germ. Page)
paj (páji), s. m. Tînăr nobil din serviciul unui rege, al unui senior etc. Fr. page.
*paj m. (fr. page). În evu mediŭ, tînăr nobil pus pe lîngă un principe, un senior, o castelană ca să învețe profesiunea armelor, să-ĭ escorteze orĭ să facă oare-care serviciĭ. La noĭ, copiiĭ de casă eraŭ tot un fel de pajĭ. V. aprod și paic.
pâj2, pâji, s.m. (reg.) stâlp.
pâj1, pâjuri, și pâje, s.n. (reg.) 1. cui de lemn care se fixează obezile de lemn ale roții; pișleag; cui la jug. 2. (înv.) tigaie de la vechile arme de foc. 3. (înv.) scobitură în lung la capătul unei piese pentru îmbucarea cu altă piesă. 4. (înv.) îndoitură, cută, pliu.
pîj (-juri), s. n. – Canea, robinet. Rus. pyžĭ (Tiktin). În Mold.
pîj n., pl. urĭ (cp. cu rut. pyžĭ, rus. pyž, dop de tun). Est. Rar. Proeminență crestată a uneĭ bucățĭ de lemn făcută ca să se îmbuce într´alta. S. m. Fig. Stîlp: Tot pe-un pîj era atuncea și politică, și lege (Con. 280), Pentru ce pe pîjĭ pămîntu, sprijinit fără schimbare, Cele de folos dă lumiĭ cu cele de desfătare ? (Con. 247). – La Stam. glosar: pîj, „tigăița tunuluĭ saŭ puștiĭ”. V. cep 1.