Toate definitiile

PÁGUBĂ, pagube, s. f. 1. Pierdere materială suferită de cineva sau adusă cuiva; stricăciune care provoacă o pierdere, o daună. ◊ Loc. adv. În pagubă = pierzând bani sau alte bunuri. ◊ Expr. Atâta pagubă! sau mare pagubă! nici o pagubă! pagubă-n ciuperci! expresii exclamative care arată resemnarea sau nepăsarea pentru o pierdere suferită. A fi rău de pagubă, se spune despre cineva ghinionist sau despre cineva ori ceva care aduce ghinion. A fluiera (sau a sufla, a vorbi etc.) a pagubă = a prevesti o pierdere; a-și manifesta regretul pentru o pierdere suferită. 2. Fig. Știrbire, pierdere a calității, a valorii unui lucru; prejudiciu moral. ◊ Loc. prep. În paguba (cuiva sau a ceva), aducând un prejudiciu. ◊ Expr. (Reg.) Pagubă că... (sau de...) sau e pagubă să... = păcat că... (sau de...); e regretabil să... – Din sl. paguba.

PÁGUBĂ s. 1. daună, pierdere, prejudiciu, stricăciune, (înv. şi pop.) pricaz, (pop.) vătămare, (înv. şi reg.) smintă, sminteală, (prin Ban.) ştetă, (înv.) scădere, stricare, stricătură, vătămătură. (~ele provocate de incendiu.) 2. pierdere, (fig.) pârleală. (Cum şi-a scos ~?)

Pagubă ≠ câştig, dobândă, folos, profit, venit

págubă (págube), s. f. – Daună, prejudiciu, pierdere. Sl. paguba (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 238). – Der. păgubi, vb. (a aduce daune, a prejudicia; a pierde), din sl. pagubiti „a pierde”; păgubaș, s. m. (victimă, om care pierde, prejudiciat); păgubitor, adj. (care aduce pagubă); păgubos, adj. (dezavantajos; nefast); păgubnic, adj. (înv., dăunător, vătămător); despăgubi, vb. (a compensa, a indemniza; a se revanșa), format după fr. dédommanger.

págubă f., pl. e (vsl. bg. rus. páguba. V. deșu-gubină, guban). Daună, stricăcĭune: focu, seceta, ploaĭa a cauzat marĭ pagube. Perdere [!]: din acest negoț m´am ales cu o pagubă de 20,000 de francĭ. Atîta pagubă! saŭ pagubă´n cĭupercĭ! nu-mĭ pasă! puțin îmĭ pasă!

págubă s. f., g.-d. art. págubei; pl. págube