Toate definitiile
LADA PĂCII s. v. chivot.
PÁCE s. f. 1. Stare de bună înțelegere între popoare, situație în care nu există conflicte armate sau război între state, popoare, populații. 2. Acord al părților beligerante asupra încetării războiului, tratat de încheiere a unui conflict armat. 3. (Într-o comunitate socială) Lipsă de tulburări, de conflicte, de vrajbă; armonie1, împăciuire, înțelegere. ◊ Loc. vb. A face pace cu cineva = a se împăca cu cineva. ◊ Expr. A strica pacea cu cineva = a ajunge la conflict, a se certa cu cineva. O mie de ani pace, formulă familiară de salut. 4. Liniște sufletească, stare de calm sufletesc; tihnă, repaus, odihnă; lipsă de zgomot și de mișcare; calm, liniște, tăcere. ◊ Loc. adv. În (bună) pace = în liniște, fără să fie tulburat, stingherit, supărat. ◊ Expr. A da (cuiva) bună pace sau a lăsa (pe cineva) în pace = a nu deranja, a nu supăra, a nu tulbura pe cineva. Dă-i pace = nu te deranja, nu-ți bate capul; lasă-l în plata Domnului. (Reg.) A nu avea pace (de cineva) = a fi deranjat, a fi tulburat (de cineva). Mergi (sau umblă, du-te, rămâi etc.) în pace = (ca formulă de urare la despărțire) mergi (sau umblă, du-te, rămâi etc.) cu bine, cu sănătate. A nu (mai) avea pace = a fi (în permanență) neliniștit, îngrijorat. Fii pe pace! = nu avea nici o grijă, liniștește-te! ♦ (În concepțiile religioase) Liniște veșnică a omului după moarte, odihnă de veci. ♦ (Adverbial; pop. și fam.) Nimic, nici vorbă, nici gând; s-a terminat, s-a sfârșit, gata. – Lat. pax, pacis.
PÁCE s. 1. v. armonie. 2. v. linişte. 3. v. astâmpăr. 4. v. tihnă. 5. v. răgaz. 6. v. odihnă de veci.
Pace ≠ bătălie, bucluc, luptă, război
páce, s. f. – Situație, stare fără război. Lat. pacem (Pușcariu 1235; Candrea-Dens., 1297; REW 6317), cf. alb. pakjë, it. pace, prov. patz, fr. paix, cat. pau, sp., port. paz. – Der. nepace, s. f. (înv., neliniște); păciui (var. împăciui), vb. (a face pace, a pacifica); păceluit, adj. (înv., pacific); pacefăcător, s. m. (înv., pacificator); pașnic (var. pacinic), adj. (pacific); pășnicie, s. f. (liniște). – Der. neol. (din fr.) pacific, adj.; pacifica, vb.; pacificator (var. păcinicie), adj.; pacifism, s. n. După Buescu, R. Études roum., III, 158-63, folosirea lui pace ca interj. trimite la lat. pax, gr. πάξ, interj., distincție care ni se pare prea subtilă. Mai probabil este formula de salut sau de rămas bun, folosită pentru a indica ideea de „problemă tranșată” sau „să nu mai vorbim de asta”, ca în cazul lui sănătate.
páce f. (lat. pax, pacis, it. pace sard. page, pv. patz, fr. paix, cat. pau, sp. pg. paz. V. împac). Liniște, lipsă de războĭ, de revoltă, de agitațiune, de ceartă: o țară în timp de pace (saŭ și) în pace, în această casă e pace. Liniște, repaus: bătrînu trăĭa în pace. Liniște, tăcere: pacea codrilor. A face pace, a încheĭa pace, a te împăca, a termina războĭu, cearta: beligeranțiĭ aŭ încheĭat pace. A face pace, a restabili liniștea: poliția făcu pace între bețivĭ. A da pace, a lăsa în pace, a nu turbura [!], a nu deranja. A fi pe pace, 1. a fi în timp de pace, 2. a fi liniștit, a nu avea grijă: fiĭ pe pace, că eŭ voĭ îngriji de toate! Bună pace saŭ (maĭ rar) pace bună, liniște absolută: Ce maĭ este pe la voĭ? Bună pace! Ĭa dă-mĭ bună pace, ĭa nu mă turbura, ĭa pleacă de aicĭ, ĭa slăbește-mă! Pace saŭ pace bună interj. Destul, stăĭ: Ĭa toarnă o leacă [!] de vin aicĭ. Eĭ, acuma pace, că s´a umplut paharul! Gata, s´a sfîrșit, degeaba maĭ vorbim: Plătește, și pace (adică: „haĭde, gata, să plecăm, nu maĭ încurca lumea”)! E nebun și pace! Zi-ĭ Țigan, și pace! Nu maĭ este, s´a sfîrșit, nu e nicăirĭ [!], a murit, ĭoc, degeaba: Eŭ strigam, dar răspuns pace! Am căutat în ladă, dar banĭ pace! L-am ajutat eŭ să meargă, dar pace (nu maĭ putea)! L-am întrebat, dar pace (adormise orĭ murise)!
páce s. f., g.-d. art. pắcii; pl. păci