Toate definitiile
OȚÉL, (2) oțeluri, (3) oțele, s. n. 1. Aliaj de fier cu carbon (și cu alte elemente), întrebuințat pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea lui. ◊ Loc. adj. De oțel = asemenea oțelului (ca tărie, rezistență sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Ținte, cuișoare cu capul lat și strălucitor. 3. (Înv.; la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar. ◊ Expr. A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. ♦ P. ext. Armă. – Din sl. ocĕlŭ.
OŢÉLE s. pl. v. amnar.
oțél (aliaj) s. n., (soiuri) pl. oțéluri
oțél-balót s. n.
oțél-betón s. n.
OTÉL, oteluri (otele), s. n. V. hotel.
OTÉL s.n. v. hotel.
*otél n., pl. urĭ și e (fr. hôtel, d. lat. hospitale, loc de primit oaspețĭ. V. ospăț, oaspete, goștină). Han maĭ bun, casă în care mîn călătoriĭ maĭ cĭoplițĭ.
oțél (oțéluri), s. n. – Aliaj de fier cu carbon. Sl. ocelu (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 234; REW 183), cf. sb., cr. ocal, slov., ceh. ocel, mag. acél. – Der. oțele, s. f. pl. (cocoș la armele de foc); oțeli, vb. (a transforma fierul în oțel; a căli; refl., a trage la măsea); oțelărie, s. f. (turnătorie); oțelos, adj. (de oțel).
OȚÉL, (2) oțeluri, (3) oțele, s. n. 1. Aliaj de fier cu carbon (și cu alte elemente), întrebuințat pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea lui. ◊ Loc. adj. De oțel = asemenea oțelului (ca tărie, rezistență sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Ținte, cuișoare cu capul lat și strălucitor. 3. (Înv.; la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar. ◊ Expr. A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. ♦ P. ext. Armă. – Din sl. ocĕlŭ.
OŢÉL s. (Mold. şi Bucov.) criţă. (Bară de ~.)
oțél n., pl. urĭ ca marfă (vsl. ocelŭ și ocelĭ, oțel; sîrb. ocilo, cute, arcer, și ocilj, oțel; ceh. ocel; ung. acél, d. ven. azzale. V. acioaĭe). Fer combinat cu puțin cărbune și care devine foarte dur pin [!] călire. El e maĭ ușor, maĭ maleabil și maĭ dur de cît [!] feru [!] și sfărămicĭos. Frîntura luĭ prezentă [!] niște grăunțe maĭ micĭ. Din el se fac cuțite, brice, foarfece, capace de ceasornice, tunurĭ, puștĭ, săbiĭ, penițe ș. a. Fig. Braț de oțel, braț foarte robust. Pl. Oțele, mecanizmu [!] unde ĭa foc cartușu´n pușcă. A pune mîna pe oțele, a pune mîna pe arme. V. criță.
OTÉL, oteluri (otele), s. n. V. hotel.
OTÉL s.n. v. hotel.
*otél n., pl. urĭ și e (fr. hôtel, d. lat. hospitale, loc de primit oaspețĭ. V. ospăț, oaspete, goștină). Han maĭ bun, casă în care mîn călătoriĭ maĭ cĭoplițĭ.