Toate definitiile

otrățél (otrățéi), s. m. – 1. Limba-cîinelui (Cynoglossum officinale). – 2. Plantă acvatică (Utricularia vulgaris). – 3. Limba-mielului (Borrago officinalis). – 4. Plantă (Anosma arenarium). – Var. otroțel. Mag. atracel e dubletul lui atrățel. Der. de la lat. utricellus (Scriban) e incertă, ca și cea din sl. jatrocelu (Miklosich, Slaw. Elem., 54).

OTRĂȚÉL, otrăței, s. m. (Bot.) Roibă. ◊ Compus: otrățel-de-apă sau otrățelul-bălților = plantă erbacee acvatică, carnivoră, cu flori galbene (Utricularia vulgaris). – Cf. magh. atracél.

OTRĂŢÉL s. (BOT.) 1. (Onosma arenarium) (reg.) baranţă. 2. v. arăţel. 3. v. roibă.

OTRĂŢÉL s. v. arăriel.

otrățel m., pl. eĭ (cp. cu lat. utricellus, burdufaș, că otrățelu de apă are niște beșicuțe [!] cu aer care-l fac să plutească. D. rom. ar veni ung. atracél și ceh. jitrocel, patlagină. V. rotoțel și tortel). Numele maĭ multor plante boraginee, precum: boraginea saŭ limba mĭeluluĭ (borrago officinalis), ale căreĭ florĭ îs sudorifice și bune contra tusiĭ, ĭar frunzele comestibile. Altă plantă (onosma arenarium), care crește pin [!] locurĭ aride. Altă plantă, numită și limba cîneluĭ [!] (cynoglossum officinale). Otrățelu de baltă saŭ al bălților (utricularia vulgaris), o plantă din altă familie, caracterizată pin niște beșicuțe [!] cu aer așezate supt [!] florĭ ca să le ție [!] la suprafața apeĭ. Aceste beșicuțe aŭ un capac pe care-l pot împinge insectele ca să intre, dar care nu se maĭ deschide pentru ĭeșire, și așa insectele mor acolo servind ca hrană planteĭ. – Și otroțel, atrățel și arățel.

otrățél (o-tră-) s. m., pl. otrățéi, art. otrățéii

!otrățél-de-ápă (plantă) (o-tră-) s. m., pl. otrățéi-de-ápă, art. otrățéii-de-ápă