Toate definitiile

otrávă (otrắvi), s. f. s.f. – 1. Venin. – 2. Harpie. – 3. (Arg.) Femeie de stradă, prostituată. – Megl. utroavă. Sl. otrava (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 151; Conev 93), cf. bg., sb. otrov, bg. otrav, ceh. otrava. – Der. otrăvi, vb. (a învenina, a intoxica), din sl. otraviti; otrăvicios, adj. (veninos); otrăvitor, adj. (veninos, toxic); contraotravă, s. f. (antidot), format după fr. contre-poison.

OTRÁVĂ, otrăvuri, s. f. 1. Substanță chimică toxică, care, introdusă sau formată în organism, provoacă tulburări importante, leziuni grave etc. și uneori moartea; venin. 2. Fig. Ceea ce provoacă un rău (moral), un necaz, o supărare; p. ext. amărăciune, răutate, venin. ♦ Epitet dat unei persoane foarte rele. [Pl. și: otrăvi] – Din sl. otrava.

OTRÁVĂ s. (rar) toxic, (pop.) venin, (înv.) toapsec. (O ~ mortală.)

otrávă f., pl. ăvĭ și otrăvurĭ (vsl. bg. rus. otráva; bg. și otrova. V. otrăvesc). Venin, substanță toxică, substanță care ucide. Fig. Amărăcĭune, întristare.

!otrávă (o-tra-) s. f., g.-d. art. otrắvii; (soiuri) pl. otrắvuri

OTRÁVĂ, otrăvuri, s. f. 1. Substanță chimică toxică, care, introdusă sau formată în organism, provoacă tulburări importante, leziuni grave etc. și uneori moartea; venin. 2. Fig. Ceea ce provoacă un rău (moral), un necaz, o supărare; p. ext. amărăciune, răutate, venin. ♦ Epitet dat unei persoane foarte rele. [Pl. și: otrăvi] – Din sl. otrava.

OTRÁVĂ s. (rar) toxic, (pop.) venin, (înv.) toapsec. (O ~ mortală.)

otrávă f., pl. ăvĭ și otrăvurĭ (vsl. bg. rus. otráva; bg. și otrova. V. otrăvesc). Venin, substanță toxică, substanță care ucide. Fig. Amărăcĭune, întristare.