Toate definitiile

OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl., Intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl., Intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan'a, rus. ustat'.

OSTENÍ vb. 1. v. obosi. 2. v. munci. 3. v. deranja. 4. v. strădui.

OSTENÍ vb. v. căuta, încerca, sili, strădui.

ostení (ostenésc, ostenít), vb. – 1. A obosi, a vlăgui, a stînjeni. – 2. A se obosi. – 3. (Vb. refl.) A se deznoda, a se strădui, a se căzni. Origine îndoielnică, dar probabil sl. Se citează în general etimonul sl. ustati, ustaną „a termina” (Cihac, II, 232; Tiktin; Candrea), cf. rus. ustanie „oboseală”, ceh. ustati „a se osteni”, ceh. ustani „oboseală”; dar der. directă nu pare posibilă fonetic. Poate să fi fost o confuzie cu sl. istiniti „a se obosi”. Der. din lat. abstinere (Diez, Gramm., I, 3, 283) sau din ngr. ἄσθενος „debil” (Roesler 573; Schuchardt, Vok., III, 87) nu e posibilă. Uz general (ALR, I, 102). Der. osteneală (var. usteneală), s. f. (oboseală; trudă, efort; muncă istovitoare); ostenicios, adj. (obositor, supărător); ostenință, s. f. (oboseală, trudă); ostenitor, adj. (obositor, supărător); neostenit, adj. (neobosit).

ostenésc v. intr. (din maĭ vechĭu ustenesc, d. vsl. ustaniti sen, a se pune, a se așeza. V. ostoĭesc). Obosesc, perd [!] puterea: de mult ce am mers, am ostenit. V. tr. Obosesc, te fac să perzĭ [!] puterea: lasă calu´n pas (saŭ la pas) ca să nu-l osteneștĭ degeaba. V. refl. Mă silesc din greŭ: mult m´am ostenit pîn´am ajuns. V. odihnesc.

ostení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 să osteneáscă