Toate definitiile
ORBUL GĂÍNILOR s. v. cecitate diurnă, hemeralopie.
ORB1 s. n. (În sintagma) Orbul găinilor (sau găinii) = numele popular al unei boli de ochi care se manifestă prin imposibilitatea de a vedea seara după apusul soarelui; p. ext. miopie. ◊ Expr. A avea orbul găinilor = a nu vedea sau a nu observa un obiect aflat foarte aproape. – Din orbi (derivat regresiv).
ORB2, OÁRBĂ, orbi, oarbe, adj. 1. (Adesea substantivat) Lipsit de simțul văzului, care nu vede (deloc). ◊ Expr. A nimerit orbul Brăila sau nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a încuraja pe cel care șovăie să se ducă într-un loc necunoscut de teamă că nu va nimeri. A se bate ca orbii = a se bate foarte tare. 2. Fig. Care nu admite alte păreri, 3. Fig. Care pare să acționeze fără discernământ; a cărui rațiune e întunecată, tulburată de o pasiune, lipsit de clarviziune; p. ext. de temut, fioros. ♦ Complet, total. ♦ Care denotă lipsă de inteligență, de reflecție, de perspicacitate. 4. Fig. Lipsit de lumină; întunecos, întunecat. 5. (În sintagmele) Fereastră oarbă sau geam orb = adâncitură în perete, de forma unei ferestre, făcută cu scop arhitectonic. Sobă oarbă = motiv ornamental de forma unei sobe; sobă care are gura în a doua cameră. Dușumea oarbă = dușumea de scânduri brute așezate distanțat, peste care se montează parchetul. Cartuș orb = cartuș fără proiectil, folosit la exerciții, la parade, la demonstrații etc. Cameră oarbă = cameră fără ferestre, destinată unor scopuri speciale (în fizică, în medicină etc.). Puț orb = puț de mină care nu are ieșire directă la suprafață. – Lat. orbus.
ORB adj., s. 1. adj., s. nevăzător, (pop.) chior, orbeţ. (Asociaţia ~ilor.) 2. adj. întunecat, întunecos. (Felinare oarbe.)
ORB adj. v. complet, deplin, desăvârşit, infinit, nemărginit, sărac, slab, total.
ORB s. v. cârtiţă, sobol.
Orb ≠ văzător
CALEA-ÓRBILOR s. v. calea lactee, calea-laptelui.
orb (oárbă), adj. – 1. Fără vedere. – 2. (Banat, Trans.) Chior. – 3. (S. m.) Cecitate, orbire. Lat. orbus (Diez, I, 295; Densusianu, Hlr., 193; Pușcariu 1223; Candrea-Dens., 1284; REW 6086), cf. alb. verb, vegl. vuarb, it. orbo (It. de N orp, calabr. orvu), v. fr., cat. orb. Pentru răspîndirea rom., cf. Gamillscheg, Differenzierung, 34 și Cah. S. Pușcariu, I, 10; pentru sensul 2 din rom. cf. ALR, I, 67. Der. orbecăi (var. orbăcăi, orbeca), vb. (a merge pe dibuite), cu suf. expresiv -căi (după Scriban este doar un cuvînt expresiv; după Pușcariu 1224, Candrea-Dens. și Candrea, din lat. *orbicare); orbecăială (var. orbăcăială), s. f. (căutare pe dibuite); orbește, adv. (ca orbii); orbeț, s. m. (orb, cerșetor orb; Mold., cîrtiță) cu suf. -ete, sau -eț, cf. fr. orvet; orbi, vb. (a pierde văzul; a fascina); orbie, s. f. (lipsă de vedere); orbiș, adv. (ca orbii); orbitor, adj. (care ia văzul, fascinează); orbitură, s. f. (înv., lipsă de vedere); orbiciune, s. f. (înv., orbire).
MUSCĂOÁRBĂ s. v. tăun.
órbul găínilor/găínii (boală) (pop.) s. n.
bába-oárba (joc) s. f. art., neart. bábă-oárbă, g.-d. art. bábei-oárba
orb, oárbă adj. (lat. ŏrbus, orfan, pop. „orb”, rudă cu vgr. orphós, orfan; it. orbo, pv. vfr. cat. orb, orb. V. orfan). Lipsit de vedere, care are amîndoĭ ochiĭ stricațĭ. În care nu se vede nimica, foarte întunecat: noapte oarbă. Fig. Lipsit de judecată din cauza pasiuniĭ: furia te face orb, ĭubire oarbă. Supunere oarbă, supunere absolută. Cartușe oarbe, cartușe fără gloanțe. Felinar orb, care luminează numaĭ înainte lăsînd în întuneric pe cel ce-l poartă. Baba oarba, un joc copilăresc în care unu se leagă la ochĭ și vrea să-ĭ prindă pe ceĭ-lalțĭ, care se´nvîrtesc pe lîngă el. S. n. fără pl. Orbu găinilor, slăbirea vederiĭ așa în cît [!] nu maĭ vezĭ după apusu soarelui (după culcatu găinilor). Adv. Ninge orb, cade o zăpadă așa de deasă în cît nu se maĭ vede departe. V. chĭor.
!șárpe-órb (miriapod, șopârlă) s. m., pl. șerpi-órbi
!orb adj. m., s. m., pl. orbi; adj. f., s. f. oárbă, pl. oárbe