Toate definitiile
ORÁCOL, oracole, s. n. (În antichitate) Răspuns profetic pe care, potrivit unor credințe, anumite divinități îl dădeau celor veniți să le consulte pentru a cunoaște viitorul; prevestire, prezicere, profeție; lăcașul unde se făceau aceste profeții. ♦ Hotărâre dată de o persoană cu autoritate; sentință cu caracter infailibil; p. ext. persoană care dă această hotărâre. ◊ Expr. A vorbi ca un oracol = a se exprima sentențios și enigmatic. [Var.: orácul s. n.] – Din lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle.
ORÁCOL s. v. prezicere.
ORÁCOL s.n. 1. Răspuns al unei divinități la întrebările adresate de obicei prin persoane care pretindeau că pot comunica cu acestea; (p. ext.) răspunsul obținut; prezicere, prevestire, profeție. ♦ Loc unde se făceau prezicerile. 2. Persoană despre care se credea că poate prevesti viitorul. ♦ Hotărâre dată de o persoană cu autoritate; (p. ext.) cel care dă această hotărâre. [Var. oracul s.n. / < lat. oraculum, cf. it. oracolo].
ORÁCOL s. n. 1. (ant.) răspuns profetic al anumitor divinități la întrebările adresate prin persoane care pretindeau că pot comunica cu acestea; prezicere, prevestire, profeție. ◊ loc unde se făceau asemenea preziceri. 2. cel despre care se credea că poate prevesti viitorul. ◊ hotărâre dată de o persoană cu autoritate. (< lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle)
orácol (orácole), s. n. – Prezicere, profeție. It. oracolo.
*orácul n., pl. e (lat. oráculum, d. orare, a ruga. V. orator). Răspuns pe care vechiĭ Grecĭ, Romanĭ și alte popoare îșĭ închipuĭaŭ că-l primesc de la zeĭ: oraculele eraŭ de multe orĭ redactate în terminĭ [!] ambiguĭ. Divinitatea care dădea oraculele: a consulta oraculu de la Delfi. Locu unde se dădea oraculu. Deciziune care emană de la un om de mare autoritate saŭ știință: oraculele Academiiĭ. Persoana care dă această deciziune: el era oraculu partiduluĭ luĭ. A vorbi ca un oracul, a vorbi sentențios. Ton de oracul, ton sentențios. – Pin [!] oracul se înțelege maĭ ales răspunsu zeilor la vechiĭ Grecĭ și Romanĭ. Un celebru oracul era la Delfi (astăzĭ Kastri), în Focida, lîngă muntele Parnas (Grecia). O preuteasă [!] numită pitonisă, după treĭ zile de nemîncare, mesteca în gură frunze de dafin și, cuprinsă de o exaltațiune cauzată desigur și de sucu acesteĭ plante, se suĭa pe un triped pus deasupra uneĭ crăpăturĭ din care ĭeșea ahur mefitic. Tremurînd din tot corpu, cu păru zbîrlit, cu spume la gură și apucată de convulsiunĭ, răspundea întrebărilor care i se puneaŭ. După acest oracul de la Delfi, maĭ eraŭ renumite: oraculu luĭ Joĭe, la Dodona (Epir), al luĭ Apóline, în insula Delos, al luĭ Esculap, la Epidaur (azĭ Pidauro), în Argolida, ș. a. În Italia era celebru oraculu sibileĭ de la Cume (lat. Cumae, în Campania). Și la Galĭ eraŭ preutese [!] care dădeaŭ oracule.