Toate definitiile

ONDULÁ, ondulez, vb. I. 1. Intranz. A avea o mișcare ondulatorie, a se legăna ca udele apei; a se undui. ♦ A prezenta un contur sinuos; a șerpui; a se arcui. 2. Tranz. A da unei benzi, unei table formă de valuri, de ondulații. 3. Tranz. A face cârlionți; a bucla, a încreți părul. ◊ Refl. S-a ondulat singură. [Var.: (pop.) undulá vb. I.] – Din fr. onduler.

ONDULÁ vb. 1. v. undui. (Suprafaţa apei se ~.) 2. a (se) bucla, a (se) cârlionţa, a (se) inela, a (se) încreţi, (rar) a (se) zulufa, (prin Olt. şi Munt.) a (se) scârlionţi. (Şi-a ~ părul.)

ONDULÁ vb. I. 1. intr. A se mișca, a se legăna (ca undele, ca valurile de apă); a avea ondulații. ♦ A șerpui. 2. tr. A încreți părul. [Var. undula vb. I. / < fr. onduler].

ONDULÁ vb. I. intr. a se mișca, a se legăna. ◊ a descrie o linie sinuoasă, a șerpui. II. tr. a bucla, a încreți părul. (< fr. onduler)

*onduléz, V. undulez.

*unduléz v. intr. (lat. úndulo, -áre, după undulatus, undulat). Tălăzuĭesc, mă mișc (mă legăn) ca valurile marĭ: lanu de grîŭ undulează la suflarea vîntuluĭ. – Falsificațiunĭ cărturăreștĭ: a ondoĭa, a unduĭa și a undui (după fr. ondover): rochia-ĭ încrețită foșnea, unduĭa și fîlfîĭa pin [!] odăĭ (Sadov. VR. 1911, 1, 15), grîŭ unduĭat de abureala vîntuluĭ (Chir. CL. 1910, 315). V. văluĭesc 2.

ondulá (a ~) vb., ind. prez. 3 onduleáză

ONDÚLĂ s. v. buclă.