Toate definitiile

OMOGRAFÍE, s. f. Faptul sau însușirea de a fi omograf; situația în care se află două cuvinte omografe. – Din fr. homographie.

OMOGRAFÍE s.f. Faptul sau însușirea de a fi omograf; situația în care se află două cuvinte omografe. ♦ (Mat.) Corespondență biunivocă între două spații proiective. [Gen. -iei. / < fr. homographie].

OMOGRAFÍE s. f. 1. faptul, însușirea de a fi omograf; situație în care se află două cuvinte omografe. 2. (mat.) corespondență biunivocă a mulțimii numerelor reale sau complexe, exprimată în formă de raport a două polinoame de gradul întâi; transfomare omografică. (< fr. homographie)

omografíe (-mo-gra-) s. f., art. omografía, g.-d. omografíi, art. omografíei