Toate definitiile
OMOGÉN adj. unitar, (fig.) închegat, monolitic, sudat. (O echipa ~; un ansamblu ~.)
Omogen ≠ eterogen, neomogen
OMOGÉN, -Ă adj. 1. Care prezintă omogenitate; de același fel, de aceeași substanță, de aceeași natură. ♦ Ale cărui părți se unesc sau au o structură unitară. 2. (Mat.; despre funcții cu mai multe variabile) Ale cărei valori rămân proporționale pentru variabile proporționale. [Var. homogen, -ă adj. / < fr. homogène, cf. gr. homos – asemănător, genos – gen].
OMOGÉN, -Ă, omogeni, -e, adj. 1. Care are o alcătuire sau o structură unitară, care prezintă omogenitate; nediferențiat. 2. (Mat.; despre funcții cu mai multe variabile) A cărei valoare rămâne proporțională pentru variabile proporționale. – Din fr. homogène, germ. homogen.
OMOGÉN, -Ă adj. 1. cu o structură unitară; de aceeași natură; nediferențiat. 2. (mat.; despre funcții cu mai multe variabile) ale cărei valori rămân proporționale pentru variabile proporționale. (< fr. homogène)
*omogén, -ă adj. (vgr. ῾omogenés d. ῾omós, acelașĭ, asemenea, și génos, gen. V. etero-gen). Care e de aceĭașĭ natură în toate părțile: o pastă omogenă, lucrurĭ omogene. Pin [!] ext. Ale căruĭ părțĭ îs strîns legate între ele: societate omogenă.