Toate definitiile

OMÁG s. m. Gen de plante erbacee din familia ranunculaceelor, otrăvitoare, cu flori albastre-violacee sau galbene, întrebuințate în medicină datorită unui alcaloid pe care îl conține rizomul (Aconitum); plantă din acest gen. – Din sl. omĕgŭ.

OMÁG s. (BOT.; Aconitum) (reg.) mărul-lupului, mierea-ursului, (Mold., Bucov. şi Transilv.) toaie.

OMÁG s. v. sănişoară.

omág, V. omeag.

omeág m., pl. omegĭ (vsl. omĭegŭ, ucigător de lupĭ saŭ de cînĭ [!]; rus. ómeg și omég, cucută). Aconit, toaĭe, o plantă ranunculacee veninoasă cu maĭ multe varietățĭ (sconitum). Rădăcina și frunzele de aconitum napellus se întrebuințează ca diuretice, contra reŭmatizmuluĭ [!], nevralgiilor, tusiĭ și altor boale. Cu omeag otrăvește poporu cîniĭ. – Și omág, pl. tot omegĭ.

omág s. m.