Toate definitiile

OLECĂÍ, olécăi, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se văita, a se văicări, a se tângui. [Prez. ind. și: olecăiesc. – Var.: olăcăí, olicăí vb. IV] – Din oleo.

OLECĂÍ vb. v. boci, căina, jeli, jelui, lamenta, plânge, tângui, văicări, văita.

!olecăí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se olécăie/se olecăiéște, imperf. 3 sg. se olecăiá; conj. prez. 3 să se olécăie/să se olecăiáscă

OLECĂÍ, olécăi, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se văita, a se văicări, a se tângui. [Prez. ind. și: olecăiesc. – Var.: olăcăí, olicăí vb. IV] – Din oleo.

OLECĂÍ vb. v. boci, căina, jeli, jelui, lamenta, plânge, tângui, văicări, văita.

olecăĭésc și olicăĭésc (mă) v. refl. (d. oleo, ca și sîrb. lelekati, d. lele, aoleŭ, și bg. olelikam, d. olelé). Mold. Vechĭ. Azĭ iron. Mă vait [!].