Toate definitiile

OHÁBNIC, -Ă, ohabnici, -ce, adj. (Înv. și pop.; despre proprietate) 1. Care nu poate fi înstrăinat; inalienabil, de veci; scutit de impozite și de prestații. 2. (Despre proprietari) Care stăpânește o moșie ohabnică (1). (Despre robi, slugi etc.) Legat pe viață de ohabă (1). [Var.: ohávnic, -ă adj.] – Din sl. ohabĩnŭ.

ohábnic, ohávnic, ohámnic și hámnic, -ă adj. (vsl. ohabĭnŭ, d. ohaba, ocină, ohabă): Perpetuŭ, ereditar, inalienabil: „moșie ohabnică” saŭ „ocină” se numea aceĭa care era dăruită de domn unuĭ boĭer saŭ uneĭ mînăstirĭ și scutită de orĭ-ce bir saŭ slujbă. Azĭ se zice despre locurile pe care eștĭ proprietar perpetuŭ: moșie ohamnică (în Mold. de vecĭ), mĭ-am cumpărat la cimitir un loc ohamnic. Subst. Odinioară, micĭ agricultorĭ de o treaptă între moșnenĭ și clăcașĭ. V. uric, strămoșesc.

ohábnic (înv.) adj. m., pl. ohábnici; f. ohábnică, pl. ohábnice