Toate definitiile

OGÍVĂ, ogive, s. f. 1. Sistem de construcție caracteristic arhitecturii gotice, format din intersecția a două arce de cerc dispuse diagonal, care formează osatura unei bolți. 2. Partea anterioară a unui proiectil de artilerie, a unei bombe sau a unei rachete, având formă aerodinamică. – Din fr. ogive.

OGÍVĂ, ogive, s.f. Element arhitectural și de construcție caracteristic stilului gotic, format din intersecția a două arcuri dispuse diagonal și constituind osatura unei bolți.

OGÍVĂ s.f. 1. Element arhitectural (întâlnit mai ales la construcțiile în stil gotic) format din intersecția a două arcuri de cerc care se întâlnesc în vârful unei verticale ridicate la o distanță egală de centrele lor respective. 2. Partea dinainte, ca o ogivă (1), a unui proiectil de artilerie, a unei bombe sau a unei rachete. [< fr. ogive, it. ogiva].

OGÍVĂ s. f. 1. element arhitectural caracteristic stilului gotic, dintr-o arcadă din două arce de cerc care se intersectează sub un unghi ascuțit. 2. partea anterioară, ca o ogivă (1), a unui proiectil de artilerie, bombe sau rachete. (< fr. ogive)

*ogívă f., pl. e (fr. ogive, de origine nesigură). Arh. Arcadă formată din doŭă arcurĭ care se unesc într´un unghĭ la ușile, ferestrele și boltele care caracterizează arhitectura numită gotică.

ogívă s. f., g.-d. art. ogívei; pl. ogíve