Toate definitiile
OFUSCÁ vb. v. ofensa, supăra.
ofuscá vb., ind. prez. pers. 1 ofuschez (rar ofusc)
OFUSCÁ vb. refl. a se simți jignit, a se ofensa. (< fr. offusquer, it. offuscare)
*ofúsc și -chéz, a -cá v. tr. (fr. offusquer, lat. of-fuscare, d. fuscus, întunecat). Rar. Întunec, fac să nu se vadă. Fig. Supăr, displac: pe acest om toate-l ofuscă. V. refl. Mă simt ofuscat, mă supăr.
OFUSCÁ, ofuschez, vb. I. Refl. (Fam.) A se simți jignit; a se supăra, a se ofensa. – Din fr. offusquer, it. offuscare.
OFUSCÁ vb. v. ofensa, supăra.
OFUSCÁ vb. I. refl. (Fam.) A se supăra, simțindu-se jignit, a se ofensa. [P.i. 3,6 -chează. / < fr. offusquer, it. offuscare].
ofuscá vb., ind. prez. pers. 1 ofuschez (rar ofusc)
OFUSCÁ vb. refl. a se simți jignit, a se ofensa. (< fr. offusquer, it. offuscare)
*ofúsc și -chéz, a -cá v. tr. (fr. offusquer, lat. of-fuscare, d. fuscus, întunecat). Rar. Întunec, fac să nu se vadă. Fig. Supăr, displac: pe acest om toate-l ofuscă. V. refl. Mă simt ofuscat, mă supăr.
!ofuscá (a se ~ ) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se ofuscheáză