Toate definitiile
OBÚZ, obuze, s. n. Proiectil de artilerie. [Pl. și: (înv.) obuzuri] – Din fr. obus.
OBÚZ s. (MIL.) (înv.) cumbara.
OBÚZ s.n. Proiectil de fontă sau de oțel de formă cilindrică, a cărui explozie poate fi reglată. [Pl. -ze, -zuri. / < fr. obus].
OBÚZ s. n. proiectil de artilerie. (< fr. obus)
obúz (obúze), s. n. – Proiectil de artilerie. Fr. obus. – Der. obuzier, s. n. (gură de foc de artilerie), din fr. obusier.
2) *obúz n., pl. e (fr. obus, d. germ. haubitze, vechĭ haubnitze, d. ceh. houtnice. V. hubiță). Ghĭulea cilindrică rătunzită [!] la un capăt încărcată cu gloanțe saŭ făcută să se sfărîme pin [!] exploziune și cu care se încărcaŭ în ainte [!] obuzierele, ĭar azĭ tunurile obișnuite.
OBÚZ, obuze, s. n. Proiectil de artilerie. [Pl. și: (înv.) obuzuri] – Din fr. obus.
OBÚZ s. (MIL.) (înv.) cumbara.
obúz, obúzuri, s.n. (înv.) armată, armie.
OBÚZ s.n. Proiectil de fontă sau de oțel de formă cilindrică, a cărui explozie poate fi reglată. [Pl. -ze, -zuri. / < fr. obus].
OBÚZ s. n. proiectil de artilerie. (< fr. obus)
obúz (obúzuri), s. n. – 1. Campament, tabără. – 2. Forță militară, armată. Pol., rut. oboz (Tiktin). Sec. XVII, înv. – Der. obuznic, s. m. (înv., sergent major de garnizoană).
1) obúz n., pl. urĭ (pol. rut. obóz). Vechĭ. Tabără de războĭ. Corp de armată (saŭ și „armată”).