Toate definitiile

OBRĂZNICÍ, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocărî pentru o obrăznicie. – Din obraznic.

OBRĂZNICÍ vb. (Mold.) a se lăinici, (fig.) a se întinde. (Te rog să nu te ~!)

obrăznicésc v. tr. (d. obraznic). Taxez de obraznic. V. refl. Devin obraznic: copiiĭ s´aŭ obrăznicit.

obrăznicí (a ~) (o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicésc, imperf. 3 sg. obrăzniceá; conj. prez. 3 să obrăzniceáscă