Toate definitiile
OBÓR1, oboare, s. n. 1. (Reg.) Loc (împrejmuit) unde se ține un târg de vite, de fân, de lemne; târg de vite; p. ext. piață. 2. (Pop.) Împrejmuire pentru vite; țarc, ocol, staul. ♦ Loc îngrădit în jurul casei sau în apropierea ei, parte a curții unde se țin unelte agricole, nutreț pentru vite etc. – Din bg., scr. obor.
OBÓR2, oboare, s. n. Împrejmuire de nuiele sau de stuf făcută într-o apă curgătoare pentru a prinde și a păstra peștele viu; spațiul din interiorul acestei împrejmuiri. – Din rus. obor „șnur”.
OBÓR s. târg. (~ de vite.)
OBÓR s. v. bordei, colibă, ocol, staul, ţarc.
obór (oboáre), s. n. – 1. Țarc de vite, loc îngrădit. – 2. Tîrg de vite. – Mr., megl. ubor. Bg., sb., slov. obor, din sl. obora (Miklosich, Slaw. Elem., 92; Cihac, II, 221; Conev 81), cf. pol. obora „grajd”, ngr. ỏßορός, alb. obor. E dubletul lui obor, s. n. (plumb de plasă) din rus. obora.
1) obór n., pl. oare (bg. sîrb. obor, obor; rut. pol. obora, obor: rus. obóra, pl. obóry, nojiță, zabor, zaplaz, gard; vsl. obora, funie. V. obor 2 și Bern. 1, 176). Ocol, loc îngrădit în care se țin vitele satuluĭ saŭ ale bîlcĭuluĭ. Locu unde se vînd vite, fîn ș. a. Sfoara saŭ funia de la marginea uneĭ plase, unuĭ năvod ș. a.
obór (pop.) s. n., pl. oboáre